"ATÂT DE FRAGEDĂ", de M.Eminescu, in cuvinte incrucisate

Eminescu a iubit nemărginit valorile vieţii. D. CARACOSTEA

ORIZONTAL : 1) A privi iubirea cu aceeaşi încântare, cu care în 1879 marele poet o adora pe Mite Kremnitz oferindu-i în manuscris poezia din titlul nostru – Folosind comparaţia, autorul sugerează o splendidă imagine a frumuseţii: … de fragedă, te-asemeni / Cu o floare albă de cireş. 2) Zâmbetul iubitei îl impresionează adânc: Cât poţi cu-a farmecului noapte / Să-ntuneci ochii … pe veci – Faptul de a se lega sufleteşte de cea pe care o numeşte mireasăblândă din poveşti (art.). 3) În post! – Cu-a gurii tale calde şoapte, / Cu-mbrăţişări de… reci – Hipocoristic pentru Emilia. 4) Cu-mbrăţişări de braţe… – Frumoasa limbă în care geniul literaturii noastre şi-a scris capodoperele. 5) Vălul din ochii iubitei E-ntunecoasa… , / E umbra dulcelor dorinţi. 6) Stradă (abr.) – Visul ispititor al absolutului nu este realizabil: Te duci, ş-am înţeles prea bine /… nu mă ţin de pasul tău – Poftim – Iuliu Prodan. 7)Titlul poeziei care începe cu versurile: Cu-ncetu-nserează şi stelele izvorăsc / Pe a cerului arcuri măreţe – Cântăreţul aspiraţiei spre fericire îşi adorăiubita astfel: Abia atingi covorul moale, / … sună sub picior. 8)Renè Descartes – A se comporta cu ostentaţie (fig.) – Teodor Rogalski. 9)Experienţa de viaţă a poetului îl împinge spre concluzii sceptice: Că te-am zărit e a mea vină / Şi vecinic n-o să-mi mai… – Localitate în Ungaria – Punct culminant. 10) În vecie! – Luna îndrăgostiţilor – A fi îndrăgostit de aleasa inimii, precum poetul (fig.). 11)Orice detaliu al adoratei îl tulbură: Din încreţirea lungii rochii / … ca marmura în loc – Şi ca un înger dintre oameni / În calea… mele ieşi. 12) Punerea temeiului pe ideea că fiinţa iubită va reveni ca o icoană –Întrebare.  

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 1     2   3     4     5     6       7     8     9     10     11   12

VERTICAL: 1) Dragoste înflăcărată, care zguduie sufletul romanticului poet – Poezii, precum cele de dragoste printre care se numără şi Atât de fragedă. 2) Spăşi-voi visul de lumină / Tinzându-mi dreapta în… – Persoană în vârstă. 3) Iubita este ridicată pe un pedestal astral: Ş-o să- …răsai ca o icoană / A pururi verginei Marii – A stărui pe lângă mireasă blândă de a nu-şi arăta zâmbetul îmbătător – Pericol posibil. 4) Pictor francez (1825-97) – … poţi cu-a farmecului noapte– Alecu Russo. 5) Din când în când – Fantezia lui Eminescu creează un tip feminin, făcut din blândeţe şi puritate: Şi de la creştet până-n poale / Pluteşti ca visul de… - Număr. 6) Puritatea şi frumuseţea iubitei provoacă zguduiri sufleteşti de mare amploare: S-… sufletu-mi de ochii / Cei plini de lacrimi şi noroc – A înghiţi lichid. 7) Prefix cu sensul de „complet” – Unităţi imagistice ale poeziei din titlul nostru. 8) Între gingăşia iubitei şi floarea albă de cireş – Ion Rotaru. 9) Asupra imaginei iubitei pluteşte o atmosferă idealizantă: Pe fruntea… purtând coroană / Unde te duci? Când o să vii? – Nu mai zâmbi! A ta zâmbire / Mi-… cât de dulce eşti – Ţărişoară în vechea Franţă.

10) Terenuri de sport– Tu din tânăr precum eşti / … mereu întinereşti (Revedere).11) Subiectul general al unei opere literare, ca de pildă, apoteoza idealului feminin din poezia de faţă – Nicolae Iorga, care scria: Eminescu e sinteza sufletului românesc. 12) O pereche de aşi! – Publicarea poeziei Atât de fragedăîn „Convorbiri literare” la 1 septembrie 1879.Dicţionar: ETE, ECI, BIN, MEE


Prof. Nicolae Vicolov
solutia careului

ALTE CAREURI CU EMINESCU



Consultarea textului

Atât de fragedă, te-asameni Cu floarea albă de cireş, Şi ca un înger dintre oameni În calea vieţii mele ieşi. Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior, Şi de la creştet pân-în poale Pluteşti ca visul de uşor. Din încreţirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc - S-atârnă sufletu-mi de ochii Cei plini de lacrimi şi noroc

O, vis ferice de iubire, Mireasă blândă din poveşti, Nu mai zâmbi! A ta zâmbire Mi-arată cât de dulce eşti, Cât poţi cu-a farmecului noapte Să-ntuneci ochii mei pe veci, Cu-a gurii tale calde şoapte, Cu-mbrăţişări de braţe reci. Deodată trece-o cugetare, Un văl pe ochii tăi fierbinţi: E-ntunecoasa renunţare, E umbra dulcilor dorinţi.

Te duci, ş-am înţeles prea bine Să nu mă ţin de pasul tău, Pierdută vecinic pentru mine, Mireasa sufletului meu! Că te-am zărit e a mea vină Şi vecinic n-o să mi-o mai iert, Spăşi-voi visul de lumină Tinzându-mi dreapta în deşert. Ş-o să-mi răsai ca o icoană A pururi verginei Marii, Pe fruntea ta purtând coroană - Unde te duci? Când o să viï?

Atât de fragedă… este o idilă reprezentativă pentru tema iubirea din lirica lui Eminescu. Pentru a înţelege problematica, subtilitatea, modelele, procesul, profunzimea gândirii eminesciene, procesul de formare şi evoluţie al universului eminescian este important să vedem în această poezie o ars poetica, în sensul urmăririi felului în care se realizează, pe de o parte, sinteza estetică a romantismului cu elementele de clasicism, realism, simbolism, în gândirea lui Eminescu, pe de altă parte, felul în care se penetrează din planul gândirii creative de nivel inventiv, de la conceptul de lume ca univers al afectului, la nivelul inovativ, în care Iubirea devine un principiu (arhe), aşa cum în filosofia antică greacă principiul Eros unea principiul masculin (spiritul) cu principiul feminin (natura). De aceea studiul imaginarului eminescian, cu ajutorul metaforelor pentru a construi imaginea iubitei ideale şi apoi a Iubirii în sine, este edificator.

Iubita primeşte de la început o haină romantică vegetală, printr-o comparaţie cu „floarea albă de cireş”, care conturează virtuţile eroinei: puritatea, gingăşia, candoarea, delicateţea, dar şi atributele principiului feminin. Ideea poetică o va relua Lucian Blaga în Bunavestire pentru floarea mărului. Conceptul de catharsis este subtil implicat şi prin el avem dimensiunea clasicistă, proiecţia spre o eroină ideală în împrejurări ideale. Suportul în realitatea socială este redat prin „covorul moale”, „Mătasa sună sub picior”, dar şi conceptul de lume ca univers social. Metafora eminesciană, deşi este romantică, contextualizată, sugerează sinteza estetică eminesciană. Algoritmul interior al imaginarului eminescian aduce imaginea de „înger” („Şi ca un înger dintre oameni”), care este tot romantică, mitică, exprimând o etapă de la înger şi demon spre Luceafărul. Proiecţia spre ideal a imaginii iubitei are ca scop să exprime „Iubirea”. Devenită înger, iubita îi îndrumă paşii gândului creativ spre sublim, transfigurând-o: „Pluteşti ca visul de uşor”. Metonimia „Mătasa sună sub picior” dă coordonata auditivă a imaginii vizuale. Transfigurarea ca procedeu romantic este utilizată de Eminescu cu multă subtilitate, spre a realiza metamorfoza de la real la sublim a iubitei, de la exterior la interior, la vis, la planul oniric specific romantismului. Este Frumosul ideal, ca principiu, aşa cum îl găsim la Platon, spre a ajunge în Luceafărul la arhetipul: „Fecioara între sfinţi”.

Imaginea aceasta ideală determină vibraţia sufletului poetului: „S-atârnă sufletu-mi de ochii/Cei plini de lacrimi şi noroc”. Iubita devine un„vis ferice de iubire”, ca moment al proiecţiei iubitei spre sublim, metamorfozându-se din „iubită” în„iubire” („Mireasă blândă din poveşti”), adică Kore Kosmou — fecioara lumii. Ea poate determina mutaţii adânci în gândirea poetului(„Cât poţi cu-a farmecului noapte/ Să-ntuneci ochii mei pe veci”). Poetul trăieşte în realitate visul: „Cu-a gurii tale calde şoapte,/ Cu-mbrăţişări de braţe reci”.

Pentru a rămâne ideală, iubita trebuie să renunţe la împlinirea iubirii, fiindcă timpul va aduce o metamorfoză, care va distruge această imagine ideală. Ea va rămâne „Mireasa sufletului”pentru poet, deşi va fi „Pierdută vecinie” fiindcă poetul a făcut greşeala transformării visului în realitate: „Că te-am zărit ea mea vină”. Iubita trebuia să rămână „visul de lumină”, metaforă care sugerează devenirea, metamorfoza ei în Iubirea ca model ideal, ca o reprezentare a sublimului: „Ş-o să-mi răsai ca o icoană/ A pururi verginei Marii”,adică Virtutea însăşi: „Pe fruntea ta purtând coroană”. Aici e punctul de geneză a idealului feminin, pe care-1 vom găsi în Luceafărul, unde eroinei i se propune să devină doamnă a lumii spirituale: „Şi toată lumea-n ocean/De tine o s-asculte”.

Imaginarul eminescian este creativ în sensul că este o matrice generatoare de prototipuri, arhetipuri, actanţi. Iubirea ca temă la Eminescu are o continuă metamorfoză de la instinct{„Astfel dorinţa-igata’) la afect {„De dorul lui şi inima/Şi sufletu-i se împle”), apoi devine concept, principiu, generând eroina din Luceafărul ca arhetip al principiului feminin. Poezia lui Eminescu trebuie înţeleasă ca un univers într-o continuă metamorfoză.

Solutia careului: Antropomorfism

1 P	2 O	3 I	4 A	5 T	6 A	7	8 A	9 C	10 U	11 M	12 A
2 U	M	B	R	A		A	D	O	N	I	S
3 I	O		A	R	D	E		T	I	N	E
4 C	A	R	T	E	A		S	E	T	E
5 U	R	M	A		N	V	E	T	I		A
6 T	A		R	U	S	I	N	E		C	L
7 A		R	E	G	A	S	I		C	U	T
8	A	O		E		E	N	O	R	M	A
9 A	R	S	A		A	L	E	S	E		R
10 T	I		U	I	T	E		P	S	N
11 A	P	O	L	L	O		B	A	T	U	T
12 T	A	N	A	R		A	L	T	E	L	E