Hotel TRESOR, Stațiunea montană LEPȘA,
jud.Vrancea
Pentru oamenii cu dare de mână, le e bine și în străinătate. Eu
însă optez pentru ce e pe măsura mea, de om simplu, și anume ținutul supranumit
Mica Elveție, LEPȘA mea cea dragă, cea care m-a vindecat nu numai fizic,
dar m-a înviorat și spiritual. Iar hotelul TRESOR, aflat chiar la
intrare în Stațiunea Lepșa, imediat după superba Cascadă Putna și în
vecinătatea renumitei Păstrăvării, te așteaptă, ne așteaptă oricând în
orice zi și lună (pentru că acolo în orice anotimp e un paradis) la
telefonul de recepție: 0237.266.950 sau mobilul venerabilului domn Dumitru
Șerban: 0769.268.840. Detalii…
Eminescu? Era o frumuseţe! o figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari-la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru;un zămbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană. ( I. L. Caragiale )
ORIZONTAL : 1) Poezia allegorică, publicată în 1875, se deschide cu portretul personajului, într-o ambianţă specifică neamului găinilor: În... tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, / Trăia puica cea moţată cu penetul de omăt – Statura falnică a cocoşului o tulbură pe găinuşă, copilă cochetă, respectând purtările unei doamne a timpului: Cum ar vrea ea ca să-l aibă de-al juniei ei tovarăş! // Cum se teme ea... ! 2) Destinul cocoşului ales va fi amintit în vremurile de apoi: Mulţămesc vestalei groase ce-mi creă această soartă; / Dumnezei or s-ospăteze... mea când va fi moartă, / Închin viaţa-mi cugetărei un Pitagoras modern! – Erou din mitologia greacă, invocat ca un „june şăgalnic”: Al găinăriei-... , cu privirile-ndrăzneţe, / Petit-crevé blazat, ironic, cu pasiuni titanomahe. 3) Ion Oblemenco – Izolată într-o chilia solitară, puicuţa caută să se apropie de părinţelul Chirilă: Astfel dar fini şi dânsa drumul sorţii pământene: / ... lumânarea vieţii până la un căpiţel – ... mult această dulce, amoroasă nerozie. / Al ei suflet se topeşte de-ntunericul molatec. 4)Din finalul parodiei: Am ajuns la deci mă scarpin închid... mea posacă / Şi cu multă plecăciune vi se-nchină / Minunescu – Atunci când gelozia o cuprinde pe puică: Cu aripele-ostenite ziua, noaptea stai pe ouă; / Mori de... şi de foame, nici un sâmbure de rouă. 5)Te simţi dusă chiar în ceruri uiţi pe-o clipă lumea-ntreagă, / Dar pe... gelozia sfarmă inima-ţi din piept – Visele înşelătoare de iubire şi plăcere / Vin- să-... înţelepciunea, a naturii-adânci mistere. 6) Din cugetările lui Harun şi vizirul Barmeg: De răspunde cu-ironie unul din amanţii foşti / Inima-mi întreag-a... e dar ce vrei noi suntem proşti, / Simţul îmblă dup-o carne mai tânără şi mai moale – Sentiment penibil de jenă provocat de insuccesul puicii – Celeste! 7) A redescoperi – Cute! 8) Alexandru Odobescu – Uriaşă, cum e contribuţia lui Eminescu la dezvoltarea literaturii române. 9) Spre final, autorul ne invită la meditaţie: Ca să vezi câte iluzii minte inima cea... , / Pe când dońa e-o găină şi seniorul un cucoş – Din dorinţele erotice ale puicii: O-nvăţară ce-i iubirea. Ştie-atât că c-o privire / Galişă poate să prindă pe paşaua ce-şi... 10) Puica cea îndrăgostită pierde gustul de mâncare, scormoleşte, de... -i milă – Ea învaţă ca să... . Ca marchiza de Châtelet – Abreviaţie pentru PlayStation. 11) Zeu, în mitologia greacă şi romană, invocat în poezia din titlu – Care a suferit lovituri. 12) Despre sultan: Ce-omorî-n duel pe-un... de-o speranţă-atât de mare – Nu-i cucoş ce nu-i luase tot ce-o puică poate da, / În curând... găine al ei nimb l-întuneca (art.).
|
VERTICAL: 1) Personaj al poeziei care îşi
deplânge trista soartă, căci “Nu-i găină rândunica, rândunoiul nu-i cucoş – Cocoşul către Puică: Vrei să fugi?, suspină dânsul, mă urăşti... de tare? 2) Din „amoroasă nerozie”: Al ei suflet se topeşte de-ntunericul molatec, / Simte pare c-o
pătrunde un piron roş de jeratec, / Ce-o...
ş-o turbează, o-ndeliră ş-o sfâşie – Ah, amorul îi pătrunde prin
ureche;-n van bătrâna / O ciupeşte-n cap cu ciudă, vrea s-o ţie de... ; 3) Ion Barbu – Radio Manele – Sentimentul de dragoste se consumă cu
frenezie: Al ei suflet se
topeşte de-ntunericul molatec, / Simte pare c-o pătrunde un piron... de jeratec – Oana
Neacşu. 4) Despre părinţelul Chirilă: Ea vedea în înţeleptul cu-... reverendă / Prototipul
cucoşimei, pe-al cucoşilor cucoş – Sală mare de
festivităţi. 5) Vrei să fugi?, suspină dânsul, mă
urăşti atât de... ? – Localitate în Danemarca – Institutul Limbii Române. 6) Te urăsc!
Surâde... cu-inocentă şireţie – Orăşel în
Somalia. 7) Ada Epistatu – Despre iluzii: ... înşelătoare de iubire şi plăcere .8) Alexandru Odobescu – Luminoase – Barbu Lăutaru. 9) Obiectiv cronicei zilei a găinelor monahe,/ Pe tipic îi face curte Lovelace de la... – Masă mare, îmbelşugată.
|
10) Voi, ce-... tot universul în zâmbirea minţii scurte, / Ce cătaţi gândiri de înger -n-ochii mari, cari vă par (fem.) – A se mări. 11) Nu! Pe... preuteasa zeităţii pământene / Lângă focul cel de jertfă, pe altar de cărămidă,/ M-a lipsit de demnitatea de cucoş ca să-mi surâdă – ... ar vrea ea ca să-l aibă de-al juniei ei tovarăş! // ... se teme ea acuma! – Redus la zero. 12) Academia de Ştiinţe Economice – Lângă focul cel de jertfă, pe... de cărămidă,/ M-a lipsit de demnitatea de cucoş ca să-mi surâdă – Poezia Ce... legeni.
ALTE CAREURI CU EMINESCU
O scriere în versuri, umoristică şi
crunt misogină, Antropomorfism, de Mihai Eminescu,
a fost făcută, după toate semnele, pentru petrecerea prietenilor de la
«Junimea». Nu totdeauna încordată ca spirit, cu trivialităţi ce au putut fi
îngăduite în cercul restrâns unde se va fi citit, compunerea este totuşi
interesantă ca document psihologic şi pentru elementele de cultură ce cuprinde.
Este istoria unei puici moţate, care e pe rând uşuratică, cochetă, matronală,
spre a sfârşi în bigoterie: „În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie / Trăia
puica cea moţată cu penetul de omet; / Nu-i cucoş în toat-ograda, ce de-iubire
căpiet / S-urmărească insolenter inocenta ei junie // Ce cochetă e copila, cu
ce graţie ea îmbla? / Şi ce stele zugrăveşte în nisip cu dulcea-i labă - / O
găină virtuoasă, o găină prea de treabă / Cu evlavie ea cată fire de orz şi
coji de jimblă. // Dară cine să admire a ei nuri şi tinereţă? / Boul chiar
<chior> ce vede numai jumeta din a lui paie? / Ah! în inima-i fecioară
simte-o tainică văpaie / Pentru cucurigu! dulce din cântări de dimineaţă. //
Pierde gustul de mâncare, scormoleşte, de ţii milă, / În pământ ca să găsească
chipul cel dorit într-una, / Sau se primblă visătoare, noaptea căutând în lună
/ A lui umbră luminoasă - melancolica copilă!”
O bătrână găină cu experienţă dezvăluie
tinerei puici mecanica tristă a sexualităţii, folosind din Schopenhauer
exemplul hermafroditismului plantelor: „Ah! îi zise mititica, nu priveşti la
rândunele, / Cum din cuib scot puii capul, se cutează pe ulucuri / Şi apoi la
miezul nopţii îi aud făcând buclucuri / Sărutându-se cu ciocul,
drăgăstindu-se-ntre ele. // - Soarte-avem nefericită, îi răspunse atunci
bătrâna, / Nu-i găină rândunica, rândunoiul nu-i cucoş. / Necredinţa lor
ştiută-i; aspri, răi, tiranicoşi, / Ei trezesc viaţa-n inimi şi apoi o
învenină... // Numai flori-s fericite, căci pe aceeaşi trupină / E pistilul
feciorelnic şi staminul bărbătesc; / Sub perdele verzi de frunze
Apare acum şi cucoşul: „Cum vorbeau
înţelepţeşte ce s-audă şi să vadă, / După gard străin cucoşul se preîmblă-ncet
turceşte. / Puice-i trece-ndată pofta de-a vorbi filosofeşte, / Ea ascultă cu
iubire cucoşeasca serenadă. // Ah! amorul îi pătrunde prin ureche,-n van
bătrâna / O ciupeşte-n cap cu ciudă, vrea s-o ţie de aripă, / Ea se smulge şi
aleargă tremurândă într-o clipă, / Pintre gard priveşte dulce l-arătarea lui
pagână. // Iar bătrâna cruce-şi face cu-a ei labă şi gândeşte: «Tinereţă,
tinereţă!» şi oftând intră-n poiată; / Apărată de-ntuneric ipocrita cea şireată
/ Pe un pui novrâsnic încă alterată-l pricăjeşte. // Unde este învăţatul cu
talent fonognomonic / Să compuie un compendiu despre blândele impresii, / Ce un
sunet numa-l naşte în simţirile miresii, / Cum un cucurigu poate fi
adânc, duios, demonic? // Ce simţiri eroici, mândre reprezintă cucurigul, / Cât
curagi - ce osebire de-al găinei cotcodac, / Ce frumos îi şade creasta ca un
roşu comanac. / De dorinţă se-nfierbântă, de amor o trece frigul.”
Ameţită de pasiune, puicuţa întreabă,
după «un paa angelic», pe claponul Chirilă de nu-i văr cu cucoşul.
Acesta, invocând pe Apollo, tăgăduieşte cucernic: „- Nu! pe mine preoteasa
zeităţii pământene / Lângă focul cel de jertfă, pe altar de cărămidă / M-a
lipsit de demnitatea de cucoş - ca să-mi surâdă / În a mea lipsă de patimi a
lui Plato fenomene. / Cu privirea mea cea castă, de-nteres nenfluinţată, / Văd
în lume şi în lucruri numai sâmburul ş-ideea, // Prototipul văd în toate, şi
cu-a geniului scânteie / Văd cucoşul lui Mohamet cu-arătare luminată. // În
sublime revelaţii a misterului etern, / Mulţămesc vestalei groase ce-mi crea
această soartă: / Dumnezei or s-ospăteze umbra mea când va fi moartă, / Închin
viaţa-mi cugetării - un Pitagoras modern!”
Chirilă reintră ascetic în chilie, iar
puicuţa rămâne nedumerită asupra lipsurilor lui fiziologice. Cocoşul din curtea
vecină se pregăteşte să sară gardul. Sybilla care are în grije «al vestalelor
palat», adică slujnica, îl goneşte «cu a maturei magie», lăsând pe puică
întristată de toate «suferinţele lui Werther». Noaptea, însă, ea sare gardul de
pe o căpiţă şi află cu ajutorul cocoşului taina dragostei: „Ceru-ntinde sus
senina-i pânzărie de azur, / Ce cusută e cu stele tremurând de-aurul lor
grele... / Ţine mult această dulce, dureroasă nerozie, /Al ei suflet se topeşte
de-ntunericul molatec... // Ochişorii şi-i închise, ca topită stă acum / Şi cu
vocea ei muiată pipăieşte nenţeles. / El o mângâie, o-ncredinţă că de cer a
fost trimes / Şi menit ca s-o iubească şi să-i joace dulcea glumă. // - Tu! ea
zise, ce frumos eşti, rege-al lumei de găine. / Eu te iert; amoru-ţi dulce ca
şi miros de garofă. / Şi ca-n vechile tragedii el răspunde-n antistrofă: / - Tu
eşti Venus în poiată, ochii tăi cereşti lumine.”
Cu aceasta s-a încheiat partea întâi a
istoriei puicuţei. De aci încolo ea devine o Venera şi se lasă înconjurată spre
gelozia cocoşului-sultan, de cicisbei, de unde luptă şi moarte: „Dar curând al
ei caracter şi simţirea ei naivă / Se schimbă-n cochetărie. Cucoşeii cei mai
tineri / Împlu curtea strălucită a moţatei noastre Vineri / Şi la glasul lor
subţire ea s-arată milostivă. // Al găinăriei-Adonis, cu privirile-ndrăzneţe, /
Petit-creve blazat, ironic, cu pasiuni titanomahe, / Obiect cronicei zilei a
găinelor monahe. / Pe tipic îi face curte - Lovelace de la coteţe. // Cu
plăcere ea admite curtea junelui şăgalnic. / Orice obrăznicie, rugă, ea îi
trece cu vedere, / Ca-n sultanul vechi să-excite gelozie şi durere - / Vai! de
unde poate crede un sfârşit atât de jalnic! // Căci sultanul, care-o crede cum
că e necredincioasă / Tânărului Cicisbeo el acum cătă pricină. / Cu curagi el
se ridică, creasta-i roşă se-nvenină / Şi lugubru el îi zice: - Fugi, sau mori tu,
ticăloase! // Făt-frumos gâtu-şi îndoaie îndărăt şi îi răspunde: / - Nu
m-atinge-a ta insultă, tu de-origine plebeu - / Diferenţa prea e mare, cine
eşti? şi cine-s eu? / Eu petrec şi eu fac curte cui voiesc şi orişiunde. // -
Te-oi sili să lupţi cu mine! iritat strigă sultanul, / Îşi zburli penele-n
ceafă şi cu furie s-aruncă, / Luptă crunt, pe când deoparte sta nefericita
pruncă, / Urzitoarea Iliadei, ce îşi plânge don-juanul. // Se trântesc, se rup
cu ciocul şi mănâncă tăvăleală - / Obosesc. Se naşte-acuma pe-o mânuţă
armistiţ. / Dar curând se-ncaier iarăşi. Don-juanul cel pestriţ / Cade-n sânge
şi sultanul trâmbiţă pe el cu fală. // Iară dona nu trădează ce-n simţire-i se
petrece, / Nu trădează de-i durere, vioşie, nepăsare - / Poate vru să deie
preţul părţii cei învingătoare / Şi de-aceea rămăsese ca şi marmura de rece.”
Preoteasa culinară, adică bucătăreasa,
ia acum mortul, îl spală «în apă sfântă» şi-l pregăteşte pentru jertfă cu
felurite miresme, după care apoi îl frige bine la «focul vetrei sfinte».
Palamarul îl duce fierbinte în Olymp, la masa zeilor, unde nimeni nu plânge
asupra soartei sale. Iarăşi vin acum în haină umoristică propoziţii schopenhaueriene:
„Oare el nu are-asemeni soarta oricărei fiinţe? / Suferinţele unuia bucurii li
sunt altora; / Viaţa multora se stinge spre-a hrăni viaţa multora / Şi mâncarea
reciprocă e-a istoriei fiinţă. // Bietul rac! De viu l-aruncă ca să fiarbă-n
vinul cald. / Câte sufere? - Ce-i pasă celui care nu e rac! / Ce îi pasă
păsăruicei ce munceşte pe-un gândac, / Sau păianjenul, ce suge capul muştei de
smarald? // Păsăruica ia în sine simţul, gândul dintr-un greier / Ce ucide. Al
lui suflet pe-al ei suflet ’navuţeşte. / Şi cucoşul care moare naşte-n cel ce-l
mistuieşte, / Cine ştii ce simţ în suflet, cine ştii ce gând în creier.”
În vreme ce sultanul stă închis drept
pedeapsă pentru crimă, puicuţa se mângâie cu alţi cocoşi: „Ea învăţa ca să
uite. Ca marquisa de Châtelet / Care pe Voltaire bătrânu-nlocui cu
Saint-Lambert. / Pentru inima-i vicleană cucoşeii nu se cert, / Căci din tânăr
în mai tânăr ’n-academia-i îi ie. // În curând ea pierde-n curte tot al
noutăţii farmec, / Nu-i cucoş ce nu-i luase tot ce-o puică poate da, / În
curând alte găine al ei nimb l-întuneca, / Cum odat’ l-întunecase pe Harun
vizirul Barmeg.”
Părăsită de toţi şi devenind la rându-i
bigotă, puica intră în societatea platonică a ascetului Chirilă: „În curând
cade pe gânduri, deveni curând bigotă; / Cum se-ntâmplă, din Phrinee deveni
călugăriţă. / Limba-i îmbla ascuţită ca la vechea-i protectriţă, / Poiata afuriseşte
şi ograda poliglotă. // Şi atunci găinăreasa de căderea-i se îndură, / Despărţi
găinărimea cu viaţa imorală / De chilia solitară a puicuţei, ce îşi spală / A
trecutului păcate prin asceza cea obscură. // Ea căta societatea părinţelului
Chirilă, / A claponului lugubru cu humorul lui de bute. / El iubeşte-n ea ideea
frumuseţei cei trecute, / În matrona desflorită vede încă pe copilă. // Ea
vedea pe înţeleptul cu-arătare cuvioasă, / Prototipul cucoşimei, pe-al
cocoşilor cucoş, / Când cu flori d-oratorie şi cu ochi bisericoşi, / Adâncit
platonizează în tiradă somnolentă.”
Filozofia acestei glume amare, care
este o paralelă lungă a «motănimei» din Sărmanul
Dionis, e
îndrăzneaţă în expresii: „Iară voi, ce-n nopţi când luna peste vârfuri de
copaci / Ca un scut de-argint răsare, împlând lungile alee / C-umbre negre şi
dungi albe - urmăriţi pe vro femeie... // Voi, ce-uniţi toi universul în
zâmbirea minţii scurte, / Ce cătaţi gândiri de înger ’n-ochii mari, cari vă par
/ Două nopţi însprâncenate - vie-vă-n minte măcar / Cum că demonul din
ochi-i...” e demonul organelor inferioare. Mihai Eminescu încheie patriarhal şi
cu porecla dată lui de Mihail Zamfirescu: „Deci dară, boieri de cinste, că-mi făcui toi
boierescu / Mai cu rime, mai cu vorbe, când de samă, când de clacă; / Am ajuns
la deciu - mă scarpin - închid
cartea mea posacă / Şi cu multă plecăciune vi se-nchină - Minunescu.
Solutia careului: Amorul unei marmure
1
s
|
2
u
|
3
f
|
4
l
|
5
e
|
6
o
|
7
r
|
9
s
|
10
f
|
11
A
|
12
t
|
|
2
P
|
R
|
E
|
O
|
T
|
O
|
T
|
E
|
L
|
I
|
||
3
U
|
M
|
R
|
A
|
Z
|
B
|
U
|
N
|
A
|
R
|
E
|
|
4
N
|
A
|
S
|
T
|
A
|
I
|
N
|
I
|
C
|
A
|
||
5
E
|
C
|
R
|
E
|
M
|
E
|
N
|
A
|
D
|
|||
S
|
E
|
U
|
B
|
M
|
T
|
R
|
A
|
U
|
|||
7
R
|
E
|
P
|
E
|
D
|
E
|
A
|
F
|
I
|
L
|
M
|
|
8
E
|
C
|
T
|
A
|
T
|
R
|
A
|
S
|
U
|
N
|
||
9
N
|
O
|
R
|
O
|
C
|
I
|
C
|
O
|
A
|
N
|
E
|
|
10
U
|
L
|
U
|
C
|
O
|
R
|
I
|
Z
|
I
|
Z
|
||
11
M
|
E
|
H
|
O
|
R
|
E
|
V
|
I
|
S
|
E
|
||
12
E
|
G
|
I
|
N
|
G
|
A
|
S
|
U
|
L
|
U
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu